Fabiola Hosu și Questfield International College, întrebări fără răspuns despre bullying

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Documentele și mărturiile indică faptul că în colectivul școlar a fost folosită repetat o etichetare medicală cu caracter degradant, exprimată prin sintagma „crize de epilepsie”. Aceasta nu a fost utilizată în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de ridiculizare și marginalizare a elevului. Specialiștii consultați confirmă că o astfel de practică depășește limitele unui conflict obișnuit și constituie o formă gravă de hărțuire psihologică, cu efecte negative asupra dezvoltării emoționale a copilului.

Absența unor măsuri instituționale documentate

Analiza corespondenței oficiale indică faptul că familia a transmis emailuri cronologice și explicite, solicitând protecție, intervenție și clarificări scrise. Cu toate acestea, nu există dovezi ale declanșării unor proceduri interne, aplicării unor sancțiuni, consilierii psihopedagogice sau monitorizării formale a situației. Gestionarea cazului pare să fi fost predominant informală, bazată pe promisiuni verbale și minimalizarea gravității, ceea ce, potrivit familiei, a condus la transferul responsabilității către aceștia, prezentând fenomenul ca o „dinamică de grup” sau un „conflict minor”.

Presiuni și semnale de excludere mascată

• Familia a relatat mesaje care sugerau retragerea voluntară, precum: „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”.
• Astfel de formulări pot fi interpretate ca un mecanism de excludere mascată, prin care problema este îndepărtată odată cu copilul afectat.
• Consecințele asupra copilului includ anxietate, retragere socială, refuz școlar și pierderea sentimentului de siguranță, manifestări compatibile cu un abuz emoțional repetat.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea fenomenului

Din materialele puse la dispoziție rezultă că, în ciuda sesizărilor repetate, cadrele didactice nu au intervenit cu măsuri ferme și documentate pentru a opri comportamentele agresive. Comunicările cu familia au rămas la nivel verbal, fără procese-verbale sau decizii scrise. Această situație a contribuit, conform relatărilor, la normalizarea bullyingului, prin transmiterea unui mesaj implicit colectivului că agresiunile pot continua fără consecințe clare. Redacția nu analizează intențiile personalului didactic, ci efectul concret al gestionării situației, subliniind că „nu am știut” devine o explicație insuficientă în prezența sesizărilor scrise și repetate.

Poziționarea fondatoarei Fabiola Hosu și implicațiile discursului institutional

Un moment central în evoluția cazului îl reprezintă un răspuns verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, care, în cadrul unui dialog direct cu familia, ar fi exprimat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare, citată din relatările familiei, nu a fost confirmată sau infirmată printr-un punct de vedere scris al instituției până la momentul publicării. Din perspectivă jurnalistică, acest răspuns poate fi interpretat ca o deplasare a discuției de la obligația de protecție a copilului către aspecte contractuale și economice, reprezentând un simbol al blocajului instituțional în fața unei probleme sensibile.

Gestionarea formală versus informală a situației: un formular în loc de decizii asumate

Conducerea Școlii Questfield Pipera a răspuns sesizărilor repetate printr-un document informal denumit Family Meeting Form, care consemnează existența unei discuții, fără a stabili responsabilități clare, termene, sancțiuni sau măsuri concrete. Comparativ cu standardele administrative uzuale, acest formular nu asigură trasabilitatea, asumarea și verificarea intervențiilor, ceea ce ridică întrebări privind eficiența acestuia ca instrument de gestionare a unui caz grav.

Confidențialitatea și expunerea copilului în mediul școlar

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității datelor sensibile legate de situația reclamantă, avertizând asupra riscurilor expunerii copilului. Documentele analizate nu indică existența unor măsuri instituționale asumate pentru protejarea acestor informații. Mai mult, potrivit unor relatări, copilul ar fi fost interpelat public în clasă cu referire la sesizările transmise, ceea ce poate reprezenta o presiune psihologică instituțională.

Reacția tardivă a instituției și implicațiile sale

Activarea fondatoarei Fabiola Hosu în gestionarea situației a intervenit abia după mai bine de opt luni, concomitent cu implicarea unei echipe juridice a familiei și transmiterea unor notificări formale. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile declanșării reacției instituționale și indică faptul că protecția copilului a devenit prioritară abia în context juridic, nu ca urmare a sesizărilor educaționale inițiale. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial privind această întârziere, care urmează să fie reflectat la primirea sa.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza materialelor disponibile evidențiază o serie de elemente problematice: lipsa unor răspunsuri scrise și măsuri documentate, utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire, presiuni asupra familiei pentru retragerea copilului, gestionarea informală a situației și întârzierea reacției instituționale până la intervenția juridică. Aceste aspecte ridică semne de întrebare cu privire la mecanismele reale de protecție implementate în Școala Questfield Pipera și la modul în care aceasta își asumă responsabilitatea pentru siguranța emoțională a elevilor săi.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro